Your cart is currently empty!
Ion Cantacuzino s-a născut în 1863, la București, fiind unul dintre descendenții împăratului bizantin Ioan al IV-lea Cantacuzino. În secolele care au urmat, Cantacuzinii au dat nenumărați domnitori și mari dregători în Țările Române, însă o parte dintre membrii familiei au avut ranguri nobiliare și în alte state din Europa de Est.
De exemplu, tatăl lui Ion Cantacuzino a fost ministru pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, în vreme ce mama sa era fiică de general. Familia a fost cea care l-a trimis la studii la Paris, încă din timpul liceului, și interesant este și faptul că medicina nu a fost prima opțiune pentru Ion Cantacuzino. Mai întâi, a terminat facultatea de Filosofie, apoi cea de Științe Naturale și abia în 1887 s-a înscris la Medicină. După absolvire, a lucrat la Institutul Pasteur din Paris și s-a specializat pe felul în care organismele deveneau imune la anumite boli.
La întoarcerea în țară, Ion Cantacuzino este numit profesor de medicină experimentală la Facultatea de Medicina din București și director general al Serviciului Sanitar din România. Mai mult de atât, Cantacuzino a înființat Institutul de Seruri și Vaccinuri, care astăzi îi poartă numele.
Ion Cantacuzino a salvat Armata Română de la un veritabil dezastru când în 1913, în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, trupele române au invadat Bulgaria. Deși au ocupat Cadrilaterul fără luptă, în rândul trupelor românești a izbucnit o epidemie de holeră. Numărul pierderilor de vieți omenești a fost limitat mulțumită lui Ion Cantacuzino, care s-a ocupat de imunizarea trupelor cu un vaccin pe care tot el îl descoperise. În plus, România a fost, mulțumită lui Ion Cantacuzino, a doua țară din lume care a introdus vaccinarea nou-născuților împotriva tuberculozei. Alte boli precum tifosul, febra tifoidă sau malaria au făcut tot mai puține victime de la an la an, tot mulțumită programelor de vaccinare concepute de savantul român.
Ion Cantacuzino a murit în 1934, iar mormântul său se află în clădirea Institutului de Seruri și Vaccinuri pe care l-a creat și condus.